INSEMNATATEA LOCULUI

Aşezată la extremitatea sudică a judeţului Caraş-Severin, lângă graniţa cu Serbia, la poalele dinspre sud-est ale dealului „ Vârşâcior'\ sub colinele „Chilii"-lor, pe malul drept al râului Caras, (în localitate putându-se ajunge pe un drum secundar, ce se desprinde din şoseaua Timişoara - Oraviţa, în dreptul satului Greoni), comuna Vărădia este una dintre cele mai vechi şi importante aşezări creştine din Valea Carasului, atât prin trecutul ei bimilenar, cât şi prin rolul istoric pe care 1-a avut de-a lungul secolelor în regiunea Banatului de sud. De aceea ea este amintită în scrierile multor autori români şi străini, unii identificând-o cu cetatea dacă Argedava şi apoi cu cea romană, Arcidava. E firesc deci, ca Vărădia să fi stârnit interesul multor cercetători, istorici şi arheologi. De altfel, primele sondaje arheologice s-au făcut în anul 1881 de către academicianul maghiar din Budapesta, Dr. Karol Torma, care a descoperit pe unul din versantele colinei „ Chilii "-lor o aşezare străveche, din epoca bronzului. Doi ani mai târziu, arheologul Bodog Milleker din Vârşeţ,(cel care a scris şi prima „ Istorie a satului Văr-adia "-1886), cercetând aceeaşi colină a „ Chilii "-lor, a descoperit numeroase vetre de foc, îngrădite cu nuiele şi lutuite, un cimitir, urne funerare, precum şi un mare număr de oale şi fragmente ceramice din aceleaşi timpuri îndepărtate, unele făcute cu mâna, altele cu roata, astăzi aflându-se la muzeele din Vârşeţ şi Budapesta. Tot la Vărădia s-au mai găsit şi monede de argint, imitate după tetradrahmele lui Filip al II-lea, regele Macedoniei, ceea ce arată un grad de dezvoltare economică şi politică înaintată a indigenilor şi o întinsă activitate comercială cu ţările vecine, după unii chiar cu Egiptul. Aceste lucruri dovedesc, în mod cert, că aşezările străvechi de la „ Chilii" sunt anterioare ocupaţiei romane. Anumite săpături realizate în aceste locuri ne dau de înţeles că aşezarea de la „Chilii" a fost fortificată, înălţimea de aici, dominantă asupra întregii regiuni, izolată din trei părţi, reprezintă, din punct de vedere strategic, un excelent loc de apărare.Mulţi istorici susţin că Vărădia ar fi fost una din cetăţile de scaun ale regelui dac Burebista. Nicolae lorga admite că, deşi „ numele de Arcidava a fost defectuos transmis, totuşi ea poate fi recunoscută ca o cetate de scaun". De aceeaşi părere este şi geograful SimeonMehedinţi, care, bazându-se pe argumente geografice, confirmă că Argedava a fost reşedinţă a regelui dac, datorită importanţei sale strategice, fiind aproape de Dunăre. Teza este susţinută şi de Vasile Pârvan, care spune că „Burebista şi-a fixat reşedinţa lângă Dunăre, la Argedava, ca să fie mai aproape de Imperiul Roman ".
Desigur, Burebista n-a stat în mod permanent în Argedava şi aceasta nici nu a fost singura lui reşedinţă regală, fiindcă el a schimbat capitalele în funcţie de împrejurări şi după cum a avut de a face faţă unor situaţii, la sud sau la vest, contra romanilor sau contra celţilor, pe care i-a împins departe, spre apus. Capitala a fost acolo unde era regele. Cu toate acestea însă, Argedava a putut fi sediul principal, deoarece aici a stat tatăl său, căutat de solii diferitelor state, (a se vedea „Dacia în autorii clasici", voi.II, 1943, pg.I72, G. Popa Lisseanu), şi tot de aici au plecat trimişii dacilor la împăraţii romani şi la alte popoare. De altfel, Argedava a fost situată pe linia principală de comunicaţie dintre Central Europei şi Balcani, care, la sud de Dunăre, s-a ramificat spre est şi a mers până la Marea Neagră şi spre vest, pe Valea Savei, până la Marea
Adriatică.
După primul război daco-roman, Argedava a fost cucerită de împăratul Traian, întemeindu-se Arcidava romană. (Castrul de la Arcidava a fost identificat în tabloul XIV de pe Columna lui Traian, ceea ce înseamnă că el a existat sigur încă din timpul acestuia). L-a început, se pare, s-a construit din pământ şi apoi din piatră, fundaţiile cetăţii existând şi astăzi, aproape de râul Caras, în dreapta drumului care duce spre satul Greoni. Unii autori, încercând s-o localizeze, au aşezat-o în diferite locuri: lângă Dunăre, lângă Oraviţa, Şasea, Slatina, Vârşeţ, până când Karol Torma, însoţit de istoricul Lenard Bohm din Biserica Albă -- care vroia să urmărească drumul („via strata") şi distanţele castrelor romane, indicate de Ptolemeu şi de „Tabula Peutingeriană", au descoperit castrul roman Arcidava, la Vărădia, în ziua de 18 august 1881. Gheorghe Ciorman, autorul „Istoricului Vărădiei (1950)", susţine că şi preotul Paul lorgovici din Vărădia a contribuit la descoperirea castrului Arcidava. Acesta, însoţind pe culmea de la „ Chilii" pe L. Bohm, i-a atras atenţia asupra unor umbre profilate de anumite ridicaturi de pământ dreptunghiulare, din locul numit „Rovină", umbre care se disting numai la apusul soarelui, când razele vin oblic, sau primăvara , când iarba de pe aceste proeminenţe de pământ are o culoare verde închisă. Istoricul bănăţean N. T. Velia, încă din 1865, a arătat că „la 200 paşi de sat se află ruinele unei cetăţi, lată de 75 stj. şi lungime de 30 stj. ", care se mai vedea şi atunci-.
Cetatea de la Arcidava, fiind cea mai puternică fortăreaţă romană din Banat, a avut o mare importanţă militară pentru întreg sistemul de apărare al Daciei de sud-vest, pe drumul strategic Lederata-Tibiscum. Că aici a fost un centru militar important o denotă şi însemnarea lui Claudius Ptolomeus în harta sa, pe la anul 150.
Romanii deci, nu au construit castrul pe colina de la „Chilii", unde a fost Argedava dacilor, ci jos, în Valea Carasului. Sus, pe coasta sudică a „Chilii"-lor, B.Milleker, făcând săpături în anul 1901, a dat peste urmele unui turn de observaţie („speculae"}, fără de care castrul din vale, cât şi întreaga Vale a Carasului, ar fi fost expuse atacurilor. Tot de aici, prin semnalizări optice (noaptea aprinzând focul), s-a putut comunica cu cetăţile de la Dunăre; acest turn fiind într-o permanentă legătură şi cu punctul de observaţie de la Vârşeţ.
Cât priveşte toponimicul „Arcidava", părerile savanţilor sunt împărţite. Nicolae lorga crede că „Argidava", cum apare la Ptolemeu şi „Arcidava", cum apare în „Itineraria" lui K. Peutinger, ar avea rădăcină latină. Atanasie M. Marinescu susţine că rădăcina „Arcidavei" vine
din latinescul „arx", cu înţelesul de „ţinut", iar „dava" înseamnă „cetate". Vasile Pârvan crede că „arg" în limba turcă înseamnă „lumină, strălucire". Deci, „Argidava" ar însemna ,,cetate strălucită". L. Bohm susţine că în limba dacă, „dava" înseamnă „colină", ca de altfel şi B.P. Haşdeu, care face asemănare între „dava" şi grecescul „daba". Istoricul maghiar Pesty Frigyes crede că, în limba dacă, s-ar arăta numele poporului dac: „davus-dacus". în sfârşit, Mircea Eliade înţelege prin numele etnic de „daci" „ locuitori ai davae-lor ".
Dincolo de aceste discuţii privind toponimicul „Arcidava", ceea ce nu se poate contesta este faptul că în „Tabula Peutingeriană", în care localităţile şi drumurile din Banat sunt foarte exact reprezentate, Arcidava este plasată pe unul din cele două drumuri romane de acces în Dacia. De asemenea, aşa cum rezultă şi din „Novella XI" a împăratului Justinian, Recidiva (Recidava), unul din cele două „cives-uri" din stânga Dunării, alături de Litterata (Lederata), este identificată de V. Pârvan cu Vărădia, Recidiva fiind „în chip evident forma coruptă a numelui Arcidava ".
Vărădia (nume consimţit se pare din perioada gepizilor), alături de Litterata, a fost aşadar, unul dintre cele două centre bisericeşti
din Banat, care a funcţionat în secolele VI - VIII, atestând continuitatea neîntreruptă a vieţii creştine a populaţiei daco-romane din Banat.